We provide support

Despre

REAL SPORTS SOCIAL

Scopul proIEctului

Realizarea unei platforme de sprijin pentru copii proveniți din familii cu posibilități materiale reduse prin implicarea acestora în activități socio-recreative, participarea la programe educaționale și accesul la sprijin material din partea comunității locale.

Jocurile copilăriei

Justificare

În România, copiii din familiile sărace au probleme de integrare socială și acces redus la programe sociale și educaționale. Părinții acestora sunt preocupați de asigurarea traiului zilnic și mai puțin sau deloc de educația lor. Iar în ceea ce privește activitățile fizice în aer liber, fiecare copil face ce poate, pe unde poate și cu ce are la îndemână. De multe ori cu aceleași haine în care doarme sau cu care se duce la școală. De încălțăminte adecvată nici nu mai este cazul. Investițiile în echipament sportiv sunt aproape inexistente în rândul copiilor săraci. Iar educația pentru sport și sănătate lasă de dorit.

Mai târziu acestor copii le va fi greu să se adapteze în societate și să își găsească un loc de muncă. Dar prin sport și educație putem contribui la dezvoltarea lor sănătoasă.

Pentru că activitățile fizice întâresc sistemul imunitar și previn îmbolnăvirile, dezvoltă abilitățile sociale și încrederea în sine și joacă un rol esențial pentru întreaga dezvoltare a unui copil.

despre-1
despre-3

Obiective

  • 20 de elevi cu posibilități materiale reduse și cu risc de abandon școlar din județul Iași sprijiniți în mod direct prin activitățile proiectului.
  • 3 ONG-uri implicate în activități de sprijin pentru elevii cu posibilități materiale reduse;
  • 20 de voluntari implicați în activitățile proiectului;
  • 100 de participanți la evenimentul în aer liber organizat în cadrul proiectului;
  • Organizare seminarii “Riscurile abandonului școlar” prin care se dorește să se găsească oportunități de sprijin pentru cei cu probleme sociale și financiare.
   

BENEFICII

  • Elevii cu posibilități materiale reduse vor conștientiza faptul că dacă merg la școală societatea îi sprijină și astfel au o șansă în viață. Astfel, activitățile proiectului contribuire la diminuarea riscului de abandon școlar;
  • Voluntarii implicați în activitățile proiectului vor deprinde cunoștințe și experiență de lucru cu copiii din familii nevoiașe;
  • Companiile private vor conștientiza că viitoarea forță de muncă provine și din rândul acestor copii care ajutați la vârsta fragedă pot deveni viitorii profesioniști de care au nevoie;
  • Comunitatea va conștientiza faptul că ajutând acum acești copii cu posibilități materiale reduse aceștia vor fi integrați în viitor în societate și în câmpul muncii și costurile cu asitența socială și șomajul în viitor vor fi mai scăzute.
despre-2
seminarii-riscurile-abandonului-scolar-asociatia-real-sports

Seminarii

Conform statisticilor UE România se află în zona de maximă alarmă, adică în segmentul cu o rată de abandon şcolar între 15,2 şi 22,1%. Abandonul școlar reprezintă un act de părăsire a instituțiilor de invățământ și inclusiv a sistemului educațional indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obținerii unei calificari profesionale sau înaintea finalizării ciclului de studii. Principala cauză a abandonului este condiția socio-economică-familială, dar și cauze care țin de școală sau de elev. Efectele abandonului școlar au un impact semnificativ nu doar la nivelul individului și familiei acestuia ci la nivelul întregii comunități.

Prin proiectele pe care le implemenează, Asociația Real Sports se implică activ în dezvoltarea armonioasă a comunității, astfel, în cadrul proiectului Real Sports Social a fost demarată seria de seminarii „Riscurile abandonului școlar. Oportunitățile de sprijin pentru cei cu probleme sociale și financiare.”, seminarii organizate în parteneriat cu instituții de învățământ cu scopul de a identifica elevi care au nevoie de sprijin și măsuri concrete de ajutor pentru aceștea.

Scroll to top